Ea stă pe spate, în pat, cu cartea pe genunchii usor îndoiţi, cu gândul departe, telefonul sub carte aşteptând să o sune... Se minte că învaţă. Aleargă printre rândurile cărţii (o piesă de teatru plictisitoare pentru la şcoală, nu îşi dă interesul că oricum nu îi place teatrul), doar să treacă timpul. Tresare... Aude foarte încet melodia, care a ales-o pentru El. Caută telefonul, chiar dacă e sigură că nu sună (se audea prea încet şi nici nu vibra), doar să se convingă. Se ridică din pat, chiar dacă îi e frig, se apropie de geam, îl deschide şi descoperă sursa falsei alarme. Rămâne lângă calorifer, cu uşa deschisă, să asculte melodia, care a ascultat-o şi i-a sunat de sute de ori. Degeaba tot îi trezeşte amintiri şi o supără. Locul de unde provine e de vină. O ascultă nemişcată, parca i-ar fi frică să nu o descopere. Se termină şi ultimul la la la, închide uşa, iar din pat începe un nou la la la... Zâmbeşte şi se îndreaptă spre telefon. Râde de ironie, va veni şi rândul ei.

"-Promite-mi că o să fi bine..."
"-Promit!"
Aşa să fie?

Experimentez sentimente noi, stări dintre cele mai ciudate, de la melancolie bleagă la "indiferenţă geloasă", de la somnolenţă la explozie de energie, de la o faţă plouată la un zâmbet larg... Vreau, numai lucruri mărunte: un mesaj, o strângere de mână, un zâmbet, un te rog, dar să alegi tu, vreau să fie bine.
P.S. Şi dacă tu eşti bine sunt şi eu, mai ştii?

Descopăr pe zi ce trece că sunt altă persoană... că nu mai sunt insensibilă, iresponsabilă, răutăciosă, că pot să-mi schimb părerea şi sentimentele, în bine, despre o persoană doar într-o singură zi, că nu mai folosesc cuvinte categorice, că mă gândesc de două ori să nu rănesc pe cineva înainte de a face sau a zice ceva, las de la mine.
Învăţ, sau mai bine zis, mă înveţi fără să-ţi dai seama, cum să apreciez ce am din ce în ce mai mult, că majoritatea lucrurilor pe care le consideram eu până acum că îmi lipsesc, defapt le aveam, ce-i drept nu cum le căutam eu, dar erau undeva într-un colţ iar eu nici nu doream să le bag în seamă. Învăţ să iubesc... din nou.
"Avem ceva doar al nostru cum au toţi ce se iubesc? Un cuvânt, un gest ceva? Nimic... regrete şi pustiu...".

O insomnie matinală, un mic dejun propriu, o cafea cu mama, un bip, un "bună dimineaţa", rezumatul unei dimineţi care începe să îmi placă şi mie. Mi-am făcut obiceiuri noi, păstrând o fărâmă din cele vechi. O schimbare aici, un zâmbet acolo, un mesaj şi şcoala nu mai pare atât de rea.

Început de clasa a XI. Colegi vechi, orar nou, profesori vechi, program nou. Cam aşa se rezumă prima zi de şcoală, plus frustrarea că ni s-a furat o zi din vacanţă.:))

Impresii, păreri, opinii, concluzii, cam aceştia ar fi termenii folosiţi la sfârşitul oricărui eveniment. Cum vacanţa a luat sfârşit, am tras linie şi am ajuns la concluzia că aceasta a fost prima vacanţă din care eu am ieşit în câştig. Mi-am muncit libertatea, şi tot ce am făcut în aceste trei luni m-a făcut să mă simt mai independentă de trecut, mai încrezătoare în mine.